Digital Twin anunță începerea proiectului international Wisdom of Age
Digital Twin SRL, companie românescă care oferă soluții pentru dezvoltare digitală a produsului, anunță lansarea proiectului cu titlul Wisdom of Age (Platformă Digitală pentru Persoanele în Vârstă pentru Transferul Cunoștințelor Spre Mediul Industrial), în baza contractului de finanțare Nr. 234 din 01.05.2021, cod de depunere: AAL-2020-7-83-CP, încheiat cu Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), în cadrul programului ACTIVE AND ASSISTED LIVING (AAL) al Uniunii Europene.
Digital Twin are rolul de coordonator. Proiectul Wisdom of Age are drept obiectiv dezvoltarea unei platforme digitale pentru susţinerea persoanelor de vârsta a III-a în vederea menţinerii unui stil de viaţă activ şi sănătos.
Acest proiect este implementat de un consorţiu internaţional care include Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, ARX iT şi Yumytech – Elveţia precum şi ONG-uri (End-user): Institute for Ageing Research – Elveţia şi HappyAgeing In4Care – Belgia.
Wisdom Of Age are ca scop principal dezvoltarea unei platforme digitale unice la nivel mondial, modernă, inovativă şi flexibilă, prin intermediul căreia seniorii cu experienţă în domeniul tehnic devin mentorii unor generaţii mai tinere de ingineri în formare, asigurând servicii de consultanţă on-line, la cerere, în funcţie de specificul activităţii industriale în desfăşurare, asigurând astfel un parteneriat digital – un pod de legătură între generaţii.
Este estimat ca viața a cel puțin 100 de ingineri seniori să fie îmbunătățită chiar din primul an de la lansarea pe piață a WisdomOfAge, un eveniment planificat să aibă loc în aprilie 2023. Aceștia își vor oferi serviciile către ingineri tineri/neexperimentați din cel puțin 40 de companii industriale. Prin aceasta, WisdomOfAge va contribui la îmbunătățirea incluziunii sociale a mentorilor, la un sentiment de realizare și utilitate, independență financiară și o stare mentală activă.
Prin intermediul Wisdom Of Age, inginerii seniori vor avea ocazia de a-şi împărtăşi nu doar cunoştinţele ci şi vasta experienţă acumulată de-a lungul a zeci de ani de carieră, aducându-le astfel şi o serie importantă de beneficii: integrare socială şi re-integrare profesională, stil de viaţă activ, sentimentul de utilitate socială, posibilităţi de comunicare stimulative şi nu în ultimul rând beneficii de ordin financiar.
” Wisdom Of Age este aplicație digitală care valorifică experiența oamenilor de peste 50 de ani, permițându-le să-și împărtășească cunoștințele și să rezolve probleme specifice pentru companiile industriale. Această colaborare include sesiuni de mentorat, training, management de proiecte și alte subiecte specifice solicitate de companii ”, a declarat Laurentiu Nae, manager proiect.
Utilizatorii finali ai platformei sunt grupați în două mari categorii: seniorii care acționează ca mentori sau profesori și companiile industriale care acționează ca beneficiari sau studenți.
”Pe măsură ce Wisdom Of Age rezolvă problemele partenerilor industriali activi, ei asigură sustenabilitatea platformei, care poate fi folosită gratuit pentru toți mentorii seniori. WisdomOfAge se bazează pe conceptul de tehnologie a platformelor de e-learning extinzându-l către un mediu creativ și deschis în care ideile sunt împărtășite și problemele sunt rezolvate. Beneficiile pentru mentorii seniori acoperă mai multe domenii: sprijin financiar, îmbătrânire activă, integrare socială și dezvoltare societală prin experiența lor”, a spus. Eduard Oprea, Director General Digital Twin
Wisdom of Age este un proiect finanțat de Programul AAL, cofinanțat de Comisia Europeană și autoritățile naționale de finanțare din România, Elveția și Belgia.
AAL este un program de finanțare care își propune să creeze o calitate mai bună a vieții persoanelor în vârstă și să consolideze oportunitățile industriale în domeniul tehnologiei și inovației pentru îmbătrânirea sănătoasă. AAL sprijină consorții internaționale prin finanțarea proiectelor lor care lucrează la crearea de produse și servicii pregătite pentru piață pentru persoanele în vârstă. Fiecare proiect este format din IMM-uri, organisme de cercetare și organizații ale utilizatorilor finali.
Proiectul a început la 1 mai 2021 și este programat să se încheie pe 31 octombrie 2023.
Sunt 6 parteneri implicați, inclusiv un IMM, trei organisme de cercetare și două organizații de utilizatori finali.
Bugetul total al proiectului este de 2.400.000 €, din care contribuția publică este de 1.400.000 €.
Manager proiect,
Dr. Ing. Laurențiu Nae
07 Mai 2021
Nota:
Prezentul comunicat reflectă exclusiv punctul de vedere al autorului, Comisia Europeană nefiind responsabilă pentru utilizarea ulterioară a informațiilor conținute de acestea.
„This work was supported by a grant of the Romanian Ministry of Research and Innovation, CCCDI – UEFISCDI and of the AAL Programme with co-funding from the European Union’s Horizon 2020 research and innovation programme project number AAL-CP-AAL-2020-7-83-CP-WisdomOfAge within PNCDI III”.